Sygic, cea mai avansată aplicație de navigație din lume, a dezvăluit astăzi noua funcție Driving Assistant pentru vehiculele Ford. Driving Assistant este o funcție de copilot interactivă, controlată prin voce, care permite șoferilor să pună întrebări privind refugii, restaurante, hoteluri din apropiere și chiar și despre blocaje de pe traseu - toate acestea în timp ce își țin mâinile pe volan și ochii pe șosea.
Aplicația pentru Sygic Car Navigation cu conectivitate la sistemul infotainment al mașinii este optimizată să funcționeze fără probleme cu touchscreenul pentru vehicul Sync 3 AppLink de la Ford prin intermediul tehnologiei Smart Device Link (SDL) al gigantului producător auto. Aplicația oferă deja utilizatorilor acces la instrumente de cartografiere GPS, date de trafic în timp real, sfaturi privind parcările și informații în timp real privind prețurile de combustibil.
Acum, noua funcție Driving Assistant aduce și mai multă siguranță și confort. Șoferii pur și simplu ating un buton de pe volan și utilizează comenzi vocale precum „Găsește un hotel”, „Găsește o benzinărie”, „Găsește un restaurant”, sau „Cum este traficul în față?” Aplicația răspunde în una dintre cele 24 de limbi selectabile, listând verbal toate rezultatele relevante. Dacă șoferul solicită ca Driving Assistant să schimbe traseul sau să îi ofere indicații către o nouă destinație, aplicația furnizează indicații în mod verbal.
Deși condusul neatent continuă să fie o problemă peste tot în lume, studiile indică faptul că lumea evită în continuare să își schimbe obiceiurile. În 2015, incidentele de condus neatent au rezultat în 3.477 de decese în SUA; iar un sondaj recent arată că mai mult de jumătate din respondenți încă utilizează aplicații, scriu mesaje text și se uită la date de navigație GPS în timp ce conduc.
Noua funcție Driving Assistant demonstrează încă o dată angajamentul Syjic față de siguranță, oferind șoferilor confortul serviciilor unei aplicații de navigație fără riscurile de creare de situații de condus neatent.
„Noua funcție este ca și cum ai avea un prieten în scaunul de pasager care vă ajută să navigați și care vă menține în siguranță”, afirmă Francisc Juras, Directorul pentru produse auto din cadrul Sygic. „Fără a fi necesar să luați ochii de pe drum sau mâinile de pe volan, aplicația de navigație vă va ghida către cea mai apropiată zonă de repaus sau benzinărie, vă va redirecționa astfel încât să evitați ambuteiaje sau vă va ghida către restaurantul pe care îl solicitați.”
Pentru utilizatorii premium ai Sygic, funcțiile suplimentare includ Fuel Assistant - care oferă indicații atunci când rezervorul de combustibil este aproape gol - precum și Tire Pressure Assistant care avertizează privind presiunea redusă a anvelopelor și care direcționează șoferii către cea mai apropiată stație de service.
Noua funcție Driving Assistant de la Sygic va fi prezentată în data de 26 februarie la evenimentul Mobile World Congress (MWC) în Barcelona, Spania, la Fira Gran Via la Standul Ford în Hala 1.
Despre Sygic Car Navigation
Aplicația de navigație de la Sygic este optimizată pentru a funcționa fără probleme cu sistemele infotainment pentru vehicule de la Ford, conectând smartphone-ul dvs. la touchscreenul de pe bord. Șoferii pot controla aplicația prin intermediul comenzilor de pe volan, butoanelor de pe bord sau prin touchscreen. Tehnologia are rolul de a reduce nevoia șoferului de a se uita la dispozitivul său mobil. Sygic furnizează aplicația sa pentru diverse producători auto, inclusiv SKODA, Honda, Volkswagen, Citroen, Jaguar, LAND-ROVER, Peugeot și Seat. Cu anunțul din cadrul evenimentului CES 2017, Sygic a devenit prima aplicație de navigație GPS care să funcționeze cu tehnologia SYNC AppLink de la Ford Motor Company.